Translate

luni, 29 august 2016

Venus- Mera Resort

Am ajuns la acest resort din Venus la sfârșitul lunii august, după lungi căutări al unui loc care sa ne îndeplinească criteriile: curatenie, child friendly, piscina, plaja proprie.

Ne-am trezit cam tarziu sa mai avem pretenții pentru Mamaia si atunci opțiunea numărul doi a fost Venus. La scurt timp după ce am facut rezervarea, resortul se afla in plin scandal mediatic pe subiectul enterocolita. Incepuseram sa devenim sceptici, am urmărit zilnic știri despre situația de acolo si pana la final am decis sa mergem acolo.
Încă de la sosire am fost întâmpinați cu extrem de multă amabilitate de catre personal. Toti cu cei care am interacționat au fost extrem de săritori la orice problema s-a ivit.

Camera deși mica (stiam de la momentul rezervării ca nu sunt foarte mari), a fost suficientă pentru 2 adulți si 2 copii mici si pentru timpul petrecut in ea. Curățenia se făcea zilnic, prosoapele schimbate zilnic, aer condiționat funcțional, plasma, balcon, minibar la care se înlocuia zilnic apa plata si minerală.

Mâncarea este un subiect despre care mulți zic multe. Depinde de pretenții, dar aveai zilnic posibilitatea sa mănânci altceva.

Piscina este generoasa si apa curată si in fiecare zi a șederii noastre acolo a fost mai tot timpul goala (nu stiu de ce?!). Cea pentru copii este dotata cu topogane pentru diverse vârste. Șezlongurile suficiente, fapt pentru care am găsit zilnic loc.

Locul de joaca acoperit pentru copii a fost extrem de apreciat de Albert, dotat foarte bine cu jucării de tot felul, iar personalul care se ocupa de copii era mereu vigilent si plin de viața. Mai exista un loc de joaca in aer liber pe care l-am frecventat mai mult seara, la fel si el dotat cu de toate: hinti, topogane, căsuța, tiroliana etc.

Programul artistic ce avea loc seara acoperea o gama variata de preferințe: program interactiv pentru copii, dansuri moderne si tradiționale, muzica variata.

Plaja însă nu este punctul forte al resortului. Oricum având termen de comparație cu alte locuri, stiam de la început la ce sa ma aștept, însă câteva plimbări pe malul marii au fost de bun augur.

Resortul dispune si de o zona mult mai intimă cu vile si piscina proprie.mi

In ultima zi am vizitat si portul turistic de la Mangalia, unde timp de o ora ne-am plimbat si am admirat ambarcațiunile ancorate la mal, lebedele care erau hrănite de turiști, pescarii...

Calculând toate plusurile si minusurile, resortul primește de la mine nota 9.

Pentru detalii puteti accesa direct site-ul resortului, iar pentru rezervări sora mea va poate sta la dispoziție prin agentia pe care o deține.